În 433 de blocuri din Capitală au fost efectuate lucrări de deratizare și dezinsecție a subsolurilor și camerelor de acumulare a deșeurilor, anunță municipalitatea. Lucrările au fost executate în perioada 1 - 5 august.
Autoritățile anunță că după finalizarea lucrărilor planificate se va interveni suplimentar la solicitările locuitorilor Capitalei.
Pentru acțiunile de dezinsecție și deratizare în anul 2022, din bugetul municipal, au fost alocați 3 milioane de lei.
Cât despre acțiunile de combatere a ambroziei, angajații Î.M. Asociația de gospodărie a spațiilor verzi au intervenit în sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani, pe o suprafață totală de 0,09 hectare.