Lucrările de reabilitare a drumului Orhei-Criuleni vor începe luna viitoare
Embed:
Lucrările de reabilitare a drumului care face legătura între raioanele Orhei şi Criuleni vor începe luna viitoare. Tronsonul de 27 de kilometri va fi reparat de două companii autohtone. Azi au fost semnate ultimele acte.
Drumul începe din satul Peresecina din raionul Orhei, trece prin 9 sate şi ajunge până la Ohrincea, Criuleni. În prezent, şoseaua e acoperită cu pietriş. Costul total al lucrărilor depăşeşte 160 de milioane de lei, bani împrumutaţi de la Banca Mondială. Localnicii spun că aşteaptă demult reabilitarea acestui drum.
"Eu de când ţin minte, 30 de ani cel puţin, tot eram cu visul, cu speranţa că cândva o să se pornească. Într-adevăr, se văd unele lucruri. Noi am avut în proiectul "Drumuri Bune 1", am avut un kilometru şi 300 de metri", a spus primarul comunei Hârtopul Mare, Criuleni, Anatolie Delimarschi.
Preşedintele raionului Criuleni spune că ar fi fost imposibil de făcut drumul doar din bugetul autorităţilor locale.
"Până acum, drumul acesta era imposibil de parcurs, toată lumea mergea pe ocoliri, ajungeau cu greu, cu întârzieri, dar informaţia care a fost adusă, populaţia care locuieşte în preajma acestui drum foarte mult s-a bucurat", a spus preşedintele raionului Criuleni, Ion Ţurcanu.
Ministrul Economiei şi Infrastructurii s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii uneia dintre cele două firme.
"Noi am muncit foarte mult la capitolul implicării agenţilor economici locali în construcţii de drumuri finanţate din exterior şi noi ne bucurăm că am reuşit să facem lucrul acesta. Este al doilea exemplu, al treilea deja în care compania locală devine câştigătoare cu toate că au participat la concurs şi companii din afara ţării", a spus ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.
Responsabilii spun că au toate resursele tehnice necesare pentru a termina drumul într-un an şi jumătate. Vor fi angajaţi şi muncitori din satele prin care trece drumul.
"Compania mai are experienţă similară, noi am mai făcut aşa obiecte. Şi acuma lucrăm la obiectul important Chişinău - Ungheni. Utilaj avem necesar, avem oameni. Aici începem cu undeva 30 - 40 de oameni, pe urmă cum o să mergem o să vedem", a spus directorul companiei care se ocupă de lucrări, Vitalii Mrug.
În satele prin care trece drumul trăiesc peste 22 de mii de oameni.