Lucrările de reparaţie a conacului Donici au fost oprite. ''Se denaturează autenticitatea acestui monument''
Lucrările de reparaţie a conacului Donici, care au început acum câteva zile, au fost oprite, printr-o prescripţie a Agenţiei pentru Inspectarea şi Restaurarea Monumentelor. Decizia de a începe reparaţia aparţine autorităţilor locale, care au câştigat un proiect depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru.
Lucrările de restaurare de la Conacul Donici au fost demarate fără avizul Ministerului Culturii.
În jurul casei a fost pus un pavaj din beton, în loc de piatră de Cosăuţi. La fel şi zidul a fost consolidat cu beton, lucru neacceptat însă de specialiştii în restaurare.
Reprezentanţii Agenţiei de Restaurare a Monumentelor spun că autorităţile locale nu s-au obosit să consulte vreun specialist.
''Am constatat la faţa locului că acel pavaj de beton şi betonul care s-a turnat pe zidul de drenaj din spatele casei este inadecvat monumentului istoric. Se denaturează autenticitatea acestui monument'', a declarat directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, Ion Ştefăniţă.
Primarul din Donici se justifică şi spune că finanţatorul insista ca lucrările să fie demarate cât mai curând posibil.
''Finanţatorul ne-a dat nişte termeni şi considera că aici n-o să fie un conflict. Deja a fost concursul, oferta de preţuri şi a fost desemnat câştigătorul'', a spus primarul satului Donici din raionul Orhei, Vera Căruntu.
Directorul muzeului explică graba prin faptul că restaurarea nu putea fi amânată.
''Acoperişul este într-o stare foarte gravă, e putred. E cu peliculă, ne străduim să astupăm toate găurile în pod ca să nu avem probleme în sălile de expoziţii'', a menţionat directorul Casei-muzeu "Alecu Donici", Alexandru Ciobanu.
Proiectul, în valoare de cinci milioane de lei, va continua după ce va fi avizat de specialiştii Ministerului Culturii.