Lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni pe teritoriul României au fost finalizate
Lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni pe teritoriul României au fost finalizate. Anunţul a fost făcut de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
Presa din România informează că, în perioada următoare vor avea loc mai multe verificări şi probe privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a conductei. Contactat de Publika TV, preşedintele raionului Ungheni a declarat că lucrările la proiectul magistralei pe teritoriul Moldovei au fost realizate în proporţie de 70 la sută, acestea urmând a fi finalizate pe 31 martie.
Proiectul este dezvoltat în baza unui acord încheiat între ministerele Economiei din România şi Moldova. Gazoductul cu o lungime totală de 43,2 kilometri va putea transporta 1,5 miliarde metri cubi de gaze. Valoarea proiectului este de peste 20 de milioane de euro.
Gazoductul este menit să reducă dependenţa Republicii Moldova de gazul rusesc.