Ludmila Cristea şi Natalia Budu, întâmpinate cu mult fast acasă
Luptătoarele Ludmila Cristea şi Natalia Budu au fost întâmpinate cu mult fast pe Aeroportul Internaţional Chişinău.
Fiind la primul succes de asemenea nivel, medaliata cu bronz la europenele de lupte libere, Natalia Budu, nu şi-a putut stăpâni emoţiile de bucurie şi a dat frâu liber lacrimilor. "Am atâtea emoţii, atunci în primul rând i-am mulţumit lui Dumnezeu, pentru că de mult mă chinui să iau această medalie, am emoţii mari, sunt foarte bucuroasă", a menționat medaliata.
Devenită triplă vice-campioană europeană, Ludmila Cristea susţine că principaul ei obiectiv acum este calificarea la Jocurile Olimpice.
Ludmila Cristea a devenit pentru a treia oară vice-campioană europeană şi regretă că nici de această dată nu a obţinut aurul. Ea însă susţine că principaul ei obiectiv acum este calificarea la Jocurile Olimpice.
Moldova a fost reprezentată la campionatele europene de lupte de la Dortmund de patru luptătoare la tot atâtea categorii de greutate.
Sport