Lui Marian Lupu îi pare rău de comunistul Sergiu Sîrbu VIDEO
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, este de părere că Partidul Comuniştilor încearcă să creeze isterie în societate, iar acest lucru face parte dintr-o strategie. Declaraţia se referă la sesizarea comuniştilor depusă la Procuratura Generală privind falsificarea scrutinului şi uzurparea puterii în stat şi prin care cer ridicarea imunităţii preşedintelui Legislativului, Marian Lupu.
În cadrul unui briefing de presă, Lupu a spus că îi pare rău de comunistul Sergiu Sîrbu şi faptul că anume el a depus acest demers: “Îmi părea unul dintre cei mai echilibraţi din PCRM şi cu un nivel de cultură politică”.
Totodată, Lupu crede că Sîrbu a executat o comandă politică, în contextul în care, spune Marian Lupu, în cadrul Comisiei speciale pentru alegerea şefului statului, comunistul a pledat pentru arătarea buletinelor la ieşirea din cabina de vot.
Întrebat dacă e gata să renunţe la imunitatea parlamentară, Marian Lupu a subliniat că niciodată nu s-a temut de nimeni şi nici nu se va teme, iar de Sergiu Sîrbu cu atât mai mult.
Menţionăm că PCRM susţine că Marian Lupu se face vinovat de falsificarea scrutinului din 16 decembrie.