Lui Voronin şi Ghimpu le este convenabil să se respecte reciproc: Liberalii şi comuniştii fac tot posibilul să împingă ţara spre alegeri anticipate
Deputatul neafiliat Igor Dodon afirmă că lui Vladimir Voronin şi Mihai Ghimpu le este convenabil să se respecte reciproc, să îşi ia unul altuia apărarea făcându-şi chiar şi complimente.
"Există o coincidenţă a poziţiilor între comunişti şi liberali, o poziţie comună între Ghimpu şi Voronin. Domnului Ghimpu îi este convenabil să existe PCRM-ul cu Voronin în frunte şi PCRM-ului îi este convenabil să existe Ghimpu în Parlamentul R. Moldova, deoarece sunt două extreme care pot acumula voturi şi trece în Parlament doar criticând", a declarat Dodon.
Fostul comunist spune că Mihai Ghimpu înţelege foarte bine care este pericolul din partea socialiştilor, în frunte cu Dodon: "Îi este clar că ar fi un pericol pentru ideile sale unioniste, care nu vor fi acceptate. Iată de ce preşedintele PL face tot posibilul ca împreună cu PCRM să agraveze situaţia, astfel să ajungă la alegeri anticipate".
Amintim că săptămâna aceasta, în cadrul unei conferinţe de presă, Voronin l-a lăudat pe Ghimpu, precizând că liderul liberal a fost cel mai consecvent dintre colegii săi din AIE în ultima perioadă. "Dacă ne amintim toată istoria relaţiilor noastre de la început, nu mă aşteptam de la el. Dar ceea ce a demonstrat în ultimul timp... ştie el, a fost consecvent", a spus atunci preşedintele PCRM.
După aceasta, Igor Dodon l-a acuzat pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, de trădare, spunând că, laudele şi încurajarea domnului Voronin aduse "unionistului" Ghimpu sunt de-a dreptul revoltătoare.