Lumea este binevenită în Georgia: Noua campanie în urma interdicției de zbor a lui Putin (VIDEO)
Georgienii invită oamenii din întreaga lume să vină în țara lor și "să experimenteze cel mai bun vin, cele mai gustoase produse alimentare și ospitalitatea de neuitat oferite de unii dintre cei mai calzi oameni din lume".
Campania a luat naștere după ce Vladimir Putin a emis un decret prin care suspendă temporar zborurile din Federaţia Rusă spre Georgia şi a cerut cetăţenilor ruşi să evite călătoriile în această ţară. De asemenea, ruşilor care se află pe teritoriul georgian, le-a recomandat să nu se implice în acţiunile de protest.
Manifestaţiile din faţa Parlamentului de la Tbilisi au pornit după ce deputatul de la Moscova, Serghei Gavrilov, a susţinut un discurs în limba rusă din fotoliul preşedintelui legislativului. Totul s-a întâmplat în timpul unei reuniuni a Adunării Interparlamentare Ortodoxe, creată în 1993 pentru a întări legăturile dintre parlamentarii din ţările ortodoxe. Aceasta este cea mai amplă revărsare a furiei împotriva partidului de guvernământ, de la preluarea puterii în 2012.
Astfel, peste 12.000 de cetățeni ruși au semnat o petiție on-line, cerând președintelui rus Vladimir Putin să anuleze interzicerea recentă a zborurilor dintre Rusia și Georgia.
Compania aeriană locală Georgian Airways, care efectuează zboruri din Georgia către Rusia, va oferi zborurile de tranzit ale turiștilor din Tbilisi-Yerevan-Moscova din data de 8 iulie.
- GEST IMPRESIONANT! Tarom i-a oferit lui Mihai Şora un abonament pe viaţă pentru toate zborurile companiei
- Moment stânjenitor: Vladimir Putin a căzut pe burtă în faţa spectatorilor
- Un summit între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi premierul nipon, Shinzo Abe, va avea loc pe 29 iunie
- Unui avion Boeing 737 Max i s-a refuzat accesul în Germania și a aterizat la Paris