"Lumea poate răsufla ușurată." Putin salută acordul istoric privind dosarul nuclear iranian
Președintele rus Vladimir Putin a salutat acordul istoric privind dosarul nuclear iranian, apreciind că lumea poate răsufla ușurată după lungi ani de negocieri, relatează AFP și Reuters, potrivit agerpres.ro.
"Lumea poate răsufla ușurată acum", a precizat Putin într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului.
"În ciuda tentativelor de a justifica scenarii bazate pe forță, negociatorii au făcut o alegere fermă în favoarea stabilității și a cooperării", a mai afirmat președintele rus.
Vladimir Putin a mai adăugat că acordul încheiat marți va ajuta cooperarea ruso-iraniană în domeniul nuclear și va contribui la combaterea terorismului în Orientul Mijlociu.
Acordul menit să pună capăt tensiunilor din jurul programului nuclear iranian a fost încheiat oficial marți la Viena între Iran și marile puteri, a anunțat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, pe contul său de Twitter. "Avem acordul", a indicat Federica Mogherini la miezul zilei, precizând că negocierile au fost "finalizate".
În același timp, președintele iranian Hassan Rohani a scris pe contul său de Twitter că acordul deschide "noi orizonturi".
Acum că "această criză care nu era necesară" a fost rezolvată, Iranul și marile puteri se pot "concentra asupra provocărilor comune", a adăugat Rohani, făcând aluzie la lupta împotriva organizației jihadiste Statul islamic.
Acordul a intervenit la capătul a 21 de luni de negocieri și în a 18-a zi de discuții aprinse în capitala austriacă între delegația iraniană și reprezentanții statelor din grupul "5 plus 1" (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania).