Lumea, zdruncinată de seisme. Cutremurul din Indonezia a făcut cinci victime
Lumea se cutremură, în adevăratul sens al cuvântului. Două seisme au zguduit astăzi vestul Mexicului, după ce, noaptea trecută, un alt cutremur crease panică pe străzile mai multor oraşe. În acelaşi timp, oficialii din Indonezia au anunţat că seismul de ieri, de 8,6 pe Richter, a făcut cel puţin cinci morţi. Un copil grav rănit se află acum în stare critică.
Volumul pagubelor materiale produse de cutremurul din Indonezia încă nu a fost stabilit. Seismul de miercuri şi replicile care au urmat au creat panică în rândul locuitorilor din regiunea indoneziană Aceh. De frica unui potenţial tsunami, sute de oameni au petrecut noaptea într-o moschee, iar alţii au dormit sub cerul liber.
"Ne-am gândit să ne reîntoarcem acasă, dar unii au spus că blocul nu e foarte sigur. De aceea am hotărât să mergem la moschee, pe un trafic infernal", a declarat o femeie.
Seismul din Indonezia a fost resimţit până în sudul Indiei. În ultimele 24 de ore, cutremurul a fost urmat de peste 30 de replici. Deşi a fost foarte puternic, seismul nu a fost urmat de un tsunami, aşa cum s-a întâmplat în 2004, când, în urma dezastrului, au murit peste 230 de mii de oameni din 13 state.