Luna Albastră din 2023. Când va avea loc cea mai mare și mai luminoasă Lună Plină a anului
Luna Albastră din acest an va avea loc pe 30 august. Va fi nu doar o Lună Albastră, ci și o Superlună, scrie Space.com.
În acest moment, Luna se va afla în poziția cea mai apropiată de Pământ. Ca urmare, va părea mai mare și mai luminoasă pe cer decât în mod obișnuit.
O Lună Albastră are loc la aproximativ 2.5 ani. Luna Albastră, precum Superluna nu reprezintă termeni astronomici. Luna Albastră se referă fie la a 2-a Lună Plină dintr-o lună sau a 3-a Lună Plină dintr-un sezon cu 4 astfel de fenomene. Un sezon e perioada dintre solstițiu și echinox. În cazul verii, sezonul astronomic începe pe 21 iunie și se încheie pe 23 septembrie.
O Lună Plină are loc atunci când satelitul natural se află în partea opusă a Pământului față de Soare. Ajunge în această poziție la fiecare 29.5 zile. Pentru că orbita Lunii e înclinată cu 5 grade față de cea a Pământului, nu se află în umbra planetei noastre de fiecare dată când termina un astfel de circuit.
Atunci când ajunge în umbra Pământului, are loc o eclipsă lunară. În cazul acestei Luni Pline, acest lucru nu se va întâmplă.
Superlunile se referă la momentul în care Luna Plină coincide cu perigeul. Acesta e punctul în care orbita Lunii e cea mai apropiată de Pământ. În aceste situații, Luna pare puțin mai mare și, astfel, mai luminoasă decât de obicei.
Acest fenomen are loc pentru că orbita Lunii nu e un cer perfect. Distanța medie dintre Lună și Pământ e de 384.400 de kilometri. Pentru Luna Albastră din 2023, satelitul natural se va afla la 357.181 de kilometri. Ca urmare, va părea cu aproximativ 7% mai mare decât o Lună Plină obișnuită.
Luna Albastră are mai multe denumiri
Luna Albastră e o denumire folosită în acest context, dar Luna Plină din august poartă și alte nume. Printre acestea se numără Luna Sturionului, în America de Nord, denumirea tradițională pentru Luna Plină din august.
În Marea Britanie, acest fenomen din august poartă denumirea de Luna Fructului. Există și mai multe denumiri tradiționale pentru Luna Albastră din august, ce va avea loc pe data de 30 în 2023.
În limba germană veche, fenomenul purta denumirea de Aran-manod, adică Luna Recoltei.
În emisfera sudică, zilele devin mai călduroase în această perioadă. În cultura maoră, din Noua Zeelandă, această Lună Plină purta denumirea de Mahuru.
Pentru că prima Lună Plină din august a avut deja loc la începutul lunii, aceasta a purtat oficial aceste denumiri. Cea de-a 2-a e considerată Luna Albastră.