Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar. Unde şi când poţi primi consulaţie gratuită
În luna octombrie este marcată Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar, instituită de către Organizația Mondială a Sănătății, pentru a atrage atenția populației privind prevenirea acestei maladii.
Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer în rândul femeilor la nivel mondial și constituie 30% dintre toate neoplaziile feminine. Pe glob la fiecare 3 minute este diagnosticată cu cancer la sân o femeie, iar la fiecare 14 minute una decedează din această cauză.
În Republica Moldova, cancerul mamar ocupă primul loc în morbiditatea prin tumori maligne la femei, fiind înregistrate circa 1.000 cazuri noi anual. Este îngrijorător faptul că numărul acestora este în creștere, astfel încât, dacă în 2015 au fost diagnosticate cu această maladie 1.013 paciente noi, în 2016 au fost luate la evidență 1.170 paciente noi, iar în 2017 s-au înregistrat 1.118 cazuri conform Registrului Național de Cancer.
Din păcate aproape 10 la sută dintre acestea pierd lupta cu boala chiar în primul an de la depistarea maladiei, cauza principală fiind diagnosticarea tardivă a bolii. Vârsta medie fiind de 50 ani.
Depistat la timp, cancerul mamar poate fi tratat. Medicii recomandă femeilor autoexaminare prin palparea sânilor în fiecare lună, iar în cazul în care se descoperă anomalii să se adreseze imediat la medicul de familie.
Femeilor de peste 35 de ani este recomandat să efectueze mamografii cel puțin o dată la trei ani pentru a se asigura că sunt sănătoase sau o dată în an, după vârsta de 40 ani.
Pentru a informa populaţia despre cancerul la sân, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în comun cu medicii de la Institutul Oncologic vor întreprinde mai multe activităţi la nivel naţional pe parcursul lunii octombrie.
În fiecare zi de joi, în cadrul Institutului Oncologic vor fi organizate școli cu pacienții, unde medicii mamologi vor oferi informații despre prevenire, grupuri de risc, tratament, instruiri de auto-control.
De asemenea, în perioada 8-12 octombrie, în municipiile Bălţi, Cahul, Comrat şi UTA Găgăuzia vor fi oferite consultaţii gratuite de medicii mamologi.
Iar în săptămâna 15-19 octombrie, consultaţii gratuite vor fi oferite în cadrul Asociațiilor Medico-Teritoriale din sectoarele municipiului Chișinău: Botanica, Buiucani, Centru, Ciocana, Râșcani.
Totodată, în instituţiile de învăţământ vor fi organizate seminare și şedinţe informative, iar în cadrul instituțiilor medicale și sociale vor fi realizate campanii de informare și comunicare prin distribuirea materialelor informative și seminare.
Pentru informarea și conștientizarea importanței prevenirii cancerului mamar, prin auto-examinare și control medical anual, clădirea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va fi iluminată în roz, timp de o lună, semn al luptei împotriva cancerului la sân.
Actualitate