Luna lui Cuptor începe cu temperaturi de 22-27ºC şi ploi
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă că vremea caniculară se mai menţine miercuri, în special în centrul şi sudul ţării. Avertizarea cod galben de caniculă mai este valabilă pentru întreaga ţară.
Miercuri maximele termice vor fi cuprinse între 24 şi 34 de grade. În nordul ţării se răcoreşte simţitor. Termometrele vor indica între 24 şi 29 de grade. Joi şi vineri mercurul din termometre va reuşi să urce doar până la 24 – 32 de grade Celsius.
În această perioadă, în orele de seară şi noapte, pe arii extinse, vor cădea ploi de scurtă durată însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, iar izolat se vor semnala chiar averse puternice cu grindină slabă. Sâmbătă meteorologii anunţă ploi pe timp de zi, dar din nou temperaturi cuprinse între 27 şi 32 de grade.
Duminică şi luni precipitaţiile vor cădea în orele nocturne, iar la amiază se vor înregistra până la 30 de grade duminică şi până la 28 de grade luni. Săptămâna viitoare începe şi cu minime în scădere. Astfel, noaptea vor fi 13 – 18 grade în ţară. Iar marţi se va semnala o răcire accentuată. La prânz vor fi între 22 şi 27 de grade Celsius şi izolat vor mai cădea ploi de scurtă durată.