Luna mai 2010 a fost cea mai caldă lună din ultimii 130 de ani
Luna mai a anului curent a fost cea mai calduroasă de când se fac masurători în acest domeniu, anunţă Administraţia Naţională pentru Oceane şi Atmosferă din Statele Unite, citată de Reuters. Mai mult, experţii au constatat că, începând cu anul 1985, fiecare lună este mai caldă decât media globală a aceleaşi luni în secolul 20.
Majoritatea regiunilor de pe glob se confruntă în acest an cu temperaturi ridicate. Cel mai cald este în estul Americii de Nord, estul Braziliei, estul Europei, sud-estul Asiei, estul Rusiei şi Africa ecuatorială.
Provincia chineză Yunnan a înregistrat în mai cele mai ridicate temperaturi din 1951, în timp ce mai multe localităţi din Ontario, Canada, au avut în luna mai cele mai înalte temperaturi din istorie. Pe de altă parte, a fost neobişnuit de rece pentru vestul Americii de Nord, nordul Argentinei, Asia Centrală şi Vestul Europei.
Germania a avut cea mai rece lună mai din 1991, şi a doua cea mai friguroasă din istorie. Şi temperaturile de la nivelul oceanului din perioada martie-mai 2010 au fost pe locul doi, cele mai înalte fiind înregistrate în anul 1998, conform datelor de la Serviciul de monitorizare climatică al Administraţiei pentru Oceane şi Atmosferă din SUA.
La începutul lunii mai, oamenii de ştiinta de la Met Office şi NASA avertizau că 2010 ar putea fi cel mai cald an de când se fac masurători, adică din ultimii 130 de ani.