"Lupii-galbeni" au efectuat vizita medicală şi sunt pregătiţi pentru returul campionatului
Jucătorii formaţiei Dacia au efectuat vizita medicală şi sunt gata să se pregătească pentru a doua parte a sezonului. O parte din fotbalişti nu au avut frică de controlul medical, pentru că au urmat un regim special, cu ajutorul căruia şi-au menţinut forma, iar alţii încă mai au teamă de medici.
După ce au efectuat primul antrenament sub conducerea noului antrenor, Dejan Vukicevic, jucătorii Daciei au efectuat vizita medicală.
Unii jucători ai echipei s-au antrenat individual în timpul vacanţei şi nu îşi fac griji de rezultatele testelor medicale, în timp ce alţii au venit cu frică la medici.
"Când eram mic aveam frică de medici, dar acum sunt om matur şi nimic nu e complicat. Trebuie repejor să efectuăm vizita medicală pentru că e necesar pentru noi. E obligatoriu să avem efectuat controlul medical", a declaratatacantul atacantul Ghenadie Orbu.
"Sunt gata, deoarece în vacanţă m-am menţinut în formă şi acum nu am frică. Totul e normal. Cât nu ar fi de straniu, dar nu am frică de medici. Unii se tem să facă analiza la sânge, iar eu nu.", a menţionat fundaşul Daciei Maxim Lapuşenko.
"Mai întâi, am fost acolo unde înţeapă degetul. Este dureros şi mereu am frică de această procedură ", a spus mihlocaşul Ibrahim Camara.
Dacia se va pregăti în următoarele două săptămâni în Moldova, iar apoi va pleca într-un cantonament în Turcia. "Lupii-galbeni" se vor afla în Antalia în perioada 31 ianuarie - 20 februarie. Dacia are programate şapte amicale. Printre adversari se numără Volga Nijnii Novgorod, Dinamo Minsk, BATE Borisov sau Amkar Perm.