"Lupii galbeni", cu coada între picioare. Slovacii de la Zilina le-au ruinat moralul
Dacia a fost învinsă cu 2-1 pe teren propriu de Zilina în manşa întâi din turul doi preliminar al Ligii Europa. "Lupii-galbeni" sunt cu moralul la pământ după acest eşec, însă promit că îşi vor lua revanşa în partida retur.
Înaintea fluierului de start al meciului dintre Dacia şi Zilina, suporterii au avut parte de un incident neplăcut. Aceştia au fost udaţi, după ce o stropitoare a fost declanşată în direcţia tribunei.
Dacia s-a văzut condusă din minutul 53 al partidei, după o greşeală a fundaşului Mihai Roşca, Zilina reuşind să deschidă scorul prin Matej Jelic.
"Când iei gol foarte mult contează următoarele cinci, zece minute, fiindcă echipa adversă prinde aripi, iar echipa care a luat gol este un pic supărată. Nu trebuie de făcut aşa greşeli la aşa nivel. Dacă în campionatul Moldovei se iartă aşa greşeli, vedem că în cupele europene nu se iartă", a conchis atacantul Viorel Frunză.
Şase minute mai târziu, acelaşi Jelic a dublat avantajul oaspeţilor. Atacantul de 24 de ani a fost aproape să-şi treaca în cont tripla, însă a nimerit câteva minute mai târziu bara transversală de la aproximativ 35 de metri.
Dacia a redus din diferenţă în minutul 80, prin Maxim Mihaliov, care a executat perfect o lovitură liberă.
La sfârşitul partidei, Dacia a fost aproape să egaleze în câteva rânduri, iar în prelungiri, jucătorii celor două formaţii au fost la un pas de a se lua la pumni, însă arbitrul a intervenit la timp şi a calmat spiritele.
Până la urmă, partida s-a încheiat cu înfrângerea Daciei, scor 1-2.
"Încă mai avem şanse la calificare. Nu pot spune că suntem eliminaţi. Mai avem 90 de minute de jucat şi suntem încrezători în forţele proprii. Suntem foarte dezamăgiţi de acest rezultat. Nu pot spune că am fost învinşi. Mai degrabă noi singuri ne-am învins", a declarat atacantul de la Dacia Vasili Pavlov.
"Nu am luat bătaie cu 5-0. Acesta este fotbalul. Ne vom juca şansa până la urmă. este foarte greu, fiindcă am luat goluri pe greşelile noastre pe care nu trebuia să le luăm", a adăugat Viorel Frunză.
"Sunt foarte fericit. Totuşi, mai avem un meci de disputat pe teren propriu şi după vom vedea dacă vom avea de sărbătorit ceva sau nu", a spus atacantul slovac Matej Jelic.
Manşa retur dintre Dacia şi Zilina se va disputa pe 23 iulie, în Slovacia.