Luptă adevărată la un şantier din capitala Rusiei. Câteva zeci de muncitori s-au luat la bătaie cu ciocanele (VIDEO)
Bătaie cu ciocane în capitala Rusiei. Aproape 100 de imigranţi, majoritatea de origine asiatică, s-au încăierat pe un şantier din Moscova. Imaginile şocante filmate de martori surprind momentul în care mulţimea furioasă îşi continuă lupta chiar în stradă.
Muncitorii străini erau înarmaţi cu diferite unelte de construcţie şi au aplicat lovituri în stânga şi în dreapta. În filmuleţul postat pe Youtube, se vede cum un bărbat a fost înconjurat de şi bătut crunt, chiar şi după ce se prăbuşeşte la pământ.
Potrivit presei ruseşti, 450 de oameni au fost reţinuţi în acest caz şi acuzaţi de huliganism. Incidentul a avut loc pe 26 mai.
Problema imigranţilor a revenit în atenţia Moscovei, după ce anul trecut un tânăr rus a fost ucis de către un străin. Crimă comisă de un cetăţean din Azerbaidjan a provocat un val de violenţe în regiunea Biriuliovo din Moscova.
- Scandal cu implicarea activiştilor "STOP HAM MOLDOVA"! Un şofer bătăuş s-a ales cu geamurile sparte
- Procuratura de la Moscova a deschis un dosar penal privind accidentul feroviar care s-a produs pe linia Moscova-Chişinău
- Mexicanii sunt nemulţumiţi de construcţia unui apeduct. Peste 100 de poliţişti, răniţi în violenţele stradale