Lupta cu funcţionarii corupţi se amână! Majoritatea instituţiilor publice nu au aprobat regulamentul ce ar permite angajaţilor să raporteze ilegalităţile
Lupta cu funcţionarii corupţi se amână. Hotărârea de Guvern prin care autorităţile publice au fost obligate să aprobe un regulament ce ar permite funcţionarilor să raporteze ilegalităţile comise de colegi sau superiori, deocamdată rămâne doar pe hârtie. Iar în instituţiile, unde acesta există deja, funcţionarii nu se prea grăbesc să facă dezvăluiri.
În Primăria Capitalei şi în întreprinderile subordonate acesteia activează peste 23 000 de angajaţi. Teoretic aceşti funcţionari ar putea denunţa cazurile de corupţie comise de colegi sau de superiori. Fiecare sesizare ar urma să figureze într-un registru special, iar ulterior aceasta ar trebui să fie examinată de persoane delegate din cadrul instituţiei. Cel puţin asta prevede regulamentul aprobat de Guvern.
''La Primărie la moment nu există regulament. Aşteptăm CNA să vină cu proiectul, dar şi noi o să îl analizăm în cadrul comisiei care va fi creată printr-o dispoziţie a primarului general'', a menţionat consilierul primarului Capitalei, Iurie Cuculescu.
Responsabili de la Inspectoratul General al Poliţiei spun că deocamdată nici un angajat de aici nu a raportat nicio ilegalitate comisă de colegi sau superiori.
Poliţiştii spun că ezită să raporteze superiorilor o ilegalitate din sistem.
''La asta ar trebui să se gândească conducerea. Cu aşa o leafă mizeră cum să trăieşti în Moldova. Cum credeţi am să raporez această problemă superiorilor?''.
''Cred că da. Dar nu mă filmaţi că am să am neplăceri''.
Nici la Centrul Naţional Anticorupţie lucrurile nu stau mai bine. Deşi ofiţerii Centrului declară că vor raporta orice ilegalitate comisă de colegi, deocamdată în registrul sesizărilor nu figurează nicio încălcare. Responsabili de la CNA nu exclud că reticenţa funcţionarilor se ascunde în imperfecţiunea legii.
Spre exemplu denunţătorul este obligat să-şi treacă în registrul de evidenţă, numele, funcţia deţinută, iar sesizarea urmează a fi examinată inclusiv de superiorul său care ar putea fi cointeresat în muşamalizarea cazului.
''Poate ar fi cazul să fie prevăzută şi o răspundere penală pentru întreprinderea acţiunilor de răzbunare a persoanei împotriva căreia se face denunţul. Temerea este justificată şi până când se clarifică situaţia dacă a încălcat sau nu legea, persoana s-ar putea să se pomenească în situaţia când soarta lui este decisă de cineva împotriva căruia a depus un denunţ'', a precizat vicedirectorul Centrului Naţional Anticorupţie Cristina Ţărnă.
Potrivit regulamentului cu privire la avertizorii de integritate, sesizările anonime despre pretinse acte de corupţie nu pot fi examinate.
- Aplicarea Strategiei Anticorupţie, discutată la Fabrika. "Nicio lege nu va avea efect dacă nu vom învinge corupţia din noi"
- Poliţiştii corupţi pot fi denunţaţi mai uşor! A fost lansată o linie fierbinte care va funcţiona non-stop
- Comisarii europeni promit Moldovei ajutor în lupta cu corupţia şi susţinere pentru sectorul agricol