Lupta cu pirateria și cu emisiunile propagandistice, obiectivele noului Cod al Audiovizualului
Lupta cu pirateria și cu emisiunile care conțin elemente de propagandă reprezintă unele dintre obiectivele noului Cod al Audiovizualului, votat în prima lectură de Parlament. Despre acesta au vorbit aseară invitați emisiunii Fabrika.
Specialiştii au discutat şi despre organizarea unui concurs pentru a desemna un operator care să monitorizeze obiectiv audienţa posturilor TV.
Analistul Corneliu Ciurea a menționat că lupta cu propaganda trebuie să fie una egală.
"Este important să fie o anumită echidistanță. Dacă punem stavilă propagandei ruse, trebuie să baricadăm sau să oprim, să punem stavilă și altor tipuri de propagandă. Există propagandă rusească, există propagandă vestică, există propagandă românească, există propagandă maghiară. Nu atât propaganda este cuvântul potrivit, cât mai curând manipularea", a declarat analistul Politic Corneliu Ciurea.
Membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului Dragoș Vicol a declarat că fenomenul pirateriei a atins dimensiuni foarte grave în ţara noastră şi trebuie lichidat.
"Unul din derapajele cele mai mari este pirateria. Avem aproximativ cinci șase posturi din Republica Moldova care conform observațiilor noastre piratează în proporții de sută la sută", a spus membrul CCa, Dragoş Vicol.
Dragoș Vicol a mai menționat că monitorizarea audienţelor posturilor TV este o altă problemă care nu trebuie trecută cu vederea.
"Fiecare își face propriile sale măsurători. Apelează la anumite companii sociologice, loiale astfel încât imaginea lor să fie una foarte pozitivă.Să fie selectat un singur operator care să dispună în urma unui concurs transparent de un mandat de cinci ani, toți să se subordoneze. Și el să aibă, să dispună de acea autoritate de a organiza această monitorizare a cotelor de audiență", a mai spus Vicol.
Noul Cod al Audiovizualului a fost votat în Parlament în prima lectură, la începutul lunii iulie.
Actualitate
- Proiectul de modificare a Codului Audiovizualului, în atenţia UE. Declaraţia unui europarlamentar
- Parlamentarii PDM şi PLDM au elaborat proiectul de lege care va contracara PROPAGANDA
- AUDIERI PUBLICE asupra proiectelor de legi pentru modificarea și completarea Codului Audiovizualului
- MODIFICĂRI la Codul Audiovizualului. Câte licențe de emisie va putea avea un radiodifuzor
- DETALII despre proiectul de modificare a Codului Audiovizualului aprobat în Parlament
- Mai mult produs autohton la radio şi la TV. Modificările din Codul Audiovizualului, votate în prima lectură