Lupta împotriva obezității. Țara în care ouăle de ciocolată Kinder Surprise au fost interzise
FOTO: publika.md
O legislație alimentară strictă a intrat de luni în vigoare în Chile pentru a lupta împotriva obezității, obligând producătorii să precizeze pe etichete conținutul de zahar sau de grăsimi saturate și interzicând, printre altele, vânzarea de ouă de ciocolată Kinder Surprise, relatează agerpres.ro.
"Chile se poziționează ca o țară pionieră în termeni de promovare a alimentației sănătoase", a subliniat ministrul sănătății, Carmen Castillo, într-un comunicat. Țara este considerată un model de creștere economică în America Latină, dar și una dintre principalele consumatoare de băuturi îndulcite.
În prezent peste 60% dintre chilieni (și o treime dintre copii cu vârste de sub 6 ani) sunt supraponderali.
Legea care a intrat în vigoare luni a avut nevoie de cinci ani pentru a fi votată, plus patru ani pentru a da timp industriei agroalimentare, care a făcut un lobby intens, să se adapteze.
Legea promite să revoluționeze etichetele produselor vândute în magazine pentru a proteja mai ales copiii, interzicând vânzarea în școli de produse ce dăunează sănătății. De asemenea, produsele nu vor mai putea fi însoțite de o jucărie, precum Kinder Surprise sau ''Happy meal" de la McDonald's.
Însă în timp ce McDonald's își va putea reformula meniul pentru copii renunțând la jucarie, compania italiană Ferrero nu își va mai putea vinde ouăle de ciocolată Kinder Surprise pe piața chiliană.
Chile, Ferrero, legislație alimentară, luptă cu obezitatea, produse ce dăunează sănătățiitoate TAG-urile
Externe
Externe
- Neregulile depistate de ministrul Sănătății în meniul copiilor din școli și grădinițe
- STUDIU: Trăirile și sentimentele negative dăunează creierului
- Boala care afectează tot mai mulți moldoveni. Câte persoane suferă de obezitate
- STUDIU: Aproximativ 60 la sută dintre moldoveni cântăresc mai mult decât trebuie
- Meniul din școli și grădinițe, sub lupa Ministerului Sănătății și al Centrului național de Sănătate Publică
- Chile a câştigat pentru al doilea an consecutiv Copa America