Luptă strânsă în Raliul Franţei: Dani Sordo călcat pe urme de Sebastien Ogier
Dani Sordo şi-a păstrat prima poziţie în Raliul Franţei la finalul probelor speciale de sâmbătă dimineaţă, însă are un avans de numai două zecimi de secundă în faţa lui Sebastien Ogier.
Raliul Franţei se îndreaptă spre un final dramatic, după ce lupta pentru victorie rămâne în continuare foarte strânsă între Citroen şi Mini.
Plecat la adăpostul unui avans minim la finalul primei zile, Dani Sordo a reuşit în extremis să revină pe prima poziţie, la finalul primelor patru probe speciale din dimineaţa de sâmbătă, însă pilotul Mini are un avans de numai 0.2 secunde în faţa lui Sebastien Ogier. Pilotul echipei Citroen a fost lider în a 11-a probă specială, însă a cedat prima poziţie, după ce a pierdut, peste trei secunde, pe ultima probă a dimineţii.
În lupta pentru victorie s-a implicat şi Petter Solberg, care chiar a condus în clasament, însă o pană la cauciucul dreapta-spate l-a întârziat pe traseu cu peste 40 de secunde. Astfel, norvegianul a coborât pe locul trei în clasamentul general şi are şanse minime să obţină prima victorie după şase ani.
În pluton, Jari Matti Latvala a reuşit să câştige o poziţie în defavoarea lui Kris Meeke şi a urcat pe locul patru la volanul unui Ford Fiesta RS, în timp ce coechipierul său, Mikko Hirvonen, rămâne pe locul şase.
Sebastien Loeb, liderul clasamentului general, a abandonat vineri în a treia probă specială, din cauza unor defecţiuni la motor, şi a decis să nu revină pe traseu sub regulamentul superraly.
Sport