Luptătorii de stil liber Eugen Nedealco şi Nicolai Ceban, CALIFICAŢI la Jocurile Olimpice de la Rio
Luptătorii de stil liber Eugen Nedealco şi Nicolai Ceban s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Aceştia au câştigat medaliile de bronz la Campionatul European din Mongolia.
Luptătorul moldovean Eugen Nedealco a izbucnit în lacrimi după partida câştigată cu 6-0 în faţa ucraineanului Oleg Beloţerkovski la categoria de 74 de kilograme. Datorită acestui succes Nedealco a obţinut medalia de bronz la Campionatul European şi calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro.
Un alt luptător moldovean de stil liber care a obținut biletul pentru RIO este Nicolai Ceban. El a cucerit bronzul în categoria de 97 de kilograme. În duelul decisiv Ceban l-a învins cu 9-4 pe un adversar din Mongolia.
"Ei au luptat foarte bine. Vorbind despre Eugen Nedealco şi Nicolai Ceban, pot spune că ei au dat dovadă de caracter. Au demonstrat ce merită, deoarece s-au pregătit bine", a spus preşedintele Federaţiei de Lupte, Victor Peicov.
În perioada 5-9 mai luptătorii noştri vor participa la Campionatul European din Turcia, ultimul turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice.
Preşedintele federaţiei de profil, Victor Peicov, a promis că-și va da demisia, dacă luptătorii din Moldova nu vor obţine 4 cote olimpice.
Deocamdată doar Eugen Nedealco şi Nicolai Ceban şi-au asigurat prezenţa la Olimpiadă.
- Victor Pânzaru nu a reuşit să treacă de calificări în competiţia de schi fond sprint de la Jocurile Olimpice
- Schiorul moldovean Victor Pânzaru a răcit la Jocurile Olimpice de la Soci
- Primul sportiv moldovean care va participa la Jocurile Olimpice din 2016
- Este oficial! O echipă de refugiați va participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro
- Preşedintele Federaţiei de Lupte din Moldova şi-ar putea părăsi postul. CONDIŢIA DEMISIEI
- ÎMBUCURĂTOR! Judocanul Valeriu Duminică s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro