Luptătorii moldoveni de karate-do tradiţional se pregătesc de Campionatele Europene
Luptătorii moldoveni de karate-do tradiţional se pregătesc de Campionatele Europene ce vor avea loc la Cluj, la începutul lunii noiembrie. Participarea la campionatele naționale a reprezentat una dintre etapele acestui proces.
La acestea au evoluat 40 de sportivi de la 7 cluburi din Republica Moldova.
Participanţii şi-au măsurat puterile în 3 categorii: fokugo, kumite individual şi kumite în echipă. Duelurile au fost tensionate, iar unii sportivi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Nivelul competiţiei este foarte înalt. Finaliştii şi primii clasaţi vor participa la Campionatul European care va avea loc în luna noiembrie la Cluj, România. Am văzut tehnici foarte bune, am muncit mult şi sperăm să avem rezultate pe măsură", a afirmat luptătorul de karate, Sergiu Negură.
"Sunt medaliaţi cu bronz la Campionatul Mondial, precum Viorel Bejan. Am căzut cu el în finală. Toţi participanţii sunt foarte bine pregătiţi, nu m-am aşteptat, însă am luat locul doi", a comunicat luptătorul de karate, Cristian Bernic.
"Karate-ul tradiţional este o artă. În sport sunt unele reguli, dar în rest e artă. Fiecare lucrează pentru sine şi cel mai important lucru nu este să învingi pe cineva, ci pe tine însuți. Și să înveţi a-ți câştiga sănătatea", a declarat preşedintele FM Karate-do tradițional, Anton Ignat.
Pentru organizarea competiţiei conducerea federaţiei de profil a cheltuit aproape 7 mii de lei. Câştigătorii au primit diplome şi medalii.
- Luptătorii moldoveni de karate shotokan, prestaţii de excepţie la Campionatele Europene şi la "Kohai European Cup"
- Amatori ai sportului, dar şi profesionişti au venit pe stadionul din Edineţ pentru a da START sezonului sportiv
- O fetița siriană, care se visează campioană la karate, se antrenează printre ruinele din Alep