Luptătorul KOK, Cristian Dorel, se pregăteşte intens pentru cea mai importantă luptă din acest sezon
Cristian Dorel a început pregătirile pentru ultima sa luptă din acest an. Kickboxerul moldovean se va întâlni în ring cu românul Andrei Leuştean într-un super duel la categoria de 71 de kilograme.
Sportivul se va pregăti de acest meci în cele mai cunoscute cluburi sportive din Moscova.
La Gala KOK de la Chişinău, Cristian Dorel se va întâlni în ring cu Andrei Leuştean, din România. Kickboxerul moldovean a declarat că aceasta va fi cea mai importantă luptă a sezonului pentru el.
"Leuştean este un luptător destul de puternic. Pentru a-l învinge, nu îmi va fi deloc uşor. Sper să reuşesc cu ajutorul lui Dumnezeu. După cum mă voi pregăti, sunt sigur că voi câştiga", a spus luptătorul KOK, Cristian Dorel.
Cristian Dorel se va pregăti de luptă la Moscova. El a plecat deja în capitala Rusiei pentru un cantonament de două săptămâni, unde se va pregăti la clubul luptătorului ucrainean, Enriko Gogokhia.
Acesta este un sportiv tânăr, dar cu un palmares impresionant. Gogokhia a disputat în ultimii cinci ani peste 40 de lupte şi a suferit doar şase înfrângeri.
"Enrike Gogokhia este un luptător experimentat. Sunt sigur că pot să învăţ ceva nou de la el. El are lupte destul de multe în timpul unui an, un luptător destul de bun. Cred că voi reveni acasă şi îl voi câştiga pe Leuştean", a spus luptătorul.
Cristian Dorel are în palmares 24 de lupte disputate după reguli K-1. Sportivul a câştigat 21 dintre ele şi a pierdut doar trei.
Gala KOK va avea loc pe 19 decembrie, la Sala Polivalentă din Capitală, iar cel mai ieftin bilet la acest eveniment costă 180 de lei.
Cele mai aşteptate lupte vor fi cele dintre ucraineanul Pavel Juravliov şi marocanul Nouh Chahboune, dar și duelul dintre deputatul Constantin Ţuţu şi ucraineanul Igor Lyapin.