Luptătorul Vladislav Gribincea, împuşcat în cap într-un local din Capitală, se zbate între viaţă şi moarte
Luptătorul Vladislav Gribincea, care acum două zile a fost împuşcat în cap într-un local din Chişinău, se zbate între viaţă şi moarte.
Potrivit medicilor Spitalului de Urgenţă, starea victimei este gravă. Doctorii sunt rezervaţi în privinţa şanselor sale de supravieţuire.
Pacientul, în vârstă de 40 de ani, a ajuns în Secţia de Reanimare, după ce a fost rănit în timp ce participa la Gala Federaţiei Naţionale de Kickboxing Oriental.
Un individ, de 42 de ani, l-a împuşcat cu arma pe care o deţinea legal. Suspectul a recurs la acest gest extrem, pentru că i s-a interzis să intre împreună cu alţi doi prieteni în clubul în care avea loc petrecerea privată.
Agresorul a încercat să fugă în Ucraina, dar a fost reţinut de poliţişti la vama Tudora. Vineri, suspectul a fost plasat în izolator pentru 30 de zile.