LUPTE CA ÎN EVUL MEDIU la Sankt Petersburg. La turneu au participat sportivi ruşi
FOTO: ulkotours.com
Oraşul Sankt Petersburg s-a întors pentru 2 zile în Evul Mediu. Zeci de cavaleri s-au confruntat într-o competiţie de Lupte Medievale "Bătălia Naţiunilor".
Concursul a fost organizat în cadrul unui festival medieval, iar participanţii au luptat pentru dreptul de a fi incluşi în lotul Rusiei pentru Campionatul Mondial.
Participanţii la turneu au purtat costume cu greutate de peste 20 de kilograme, care costă aproximativ 3000 de mii de euro. Ei au luptat cu replici ale armelor de acum şase secole.
"Este simbioză între scrimă, box, dar şi alte genuri de sport tactice. E foarte dificil", a spus arbitrul Serghei Ivanenko.
Campionatul Mondial de lupte medievale este programat în acest an în Italia.
Prima ediţie a competiţiei s-a disputat în 2009 în Ucraina la Cetatea Hotin. De atunci, "Bătălia Naţiunilor" se desfăşoară anual, iar la eveniment participă echipe de pe toate continentele.

- PUBLIKA WORLD. Luptele între coaliţia saudită şi rebelii Houthis s-au intensificat
- Cele mai crude instrumente de tortură, expuse la Muzeul de Istorie. Cum erau folosite Fecioara de Fier şi centura de castitate în Evul mediu
- După 29 de ani. Sute de oameni au comemorat ostaşii căzuţi în războiul din Afganistan