Lupte de stradă la Acapulco: Manifestanţii s-au confruntat cu poliţia
Valul de violenţe din Mexic a ajuns până în oraşul turistic Acapulco. Rudele şi colegii celor 43 de studenţi răpiţi şi ucişi în luna septembrie s-au confruntat cu poliţia. Spiritele s-au încins în apropierea aeroportului principal din localitate, unde protestatarii au încercat să blocheze accesul pasagerilor.
Mii de oameni şi-au vărsat furia în stradă la Acapulco. Protestatarii au mărşăluit până la aeroportul internaţional, unde intenţionau să împiedice activitatea angajaţilor terminalelor timp de trei ore. Poliţiştii le-au blocat însă drumul, iar manifestanţii au ripostat cu pietre.
După ce mulţimea s-a calmat, părţile au negociat, iar autorităţile le-au permis protestatarilor să-şi continue marşul. Oamenii sunt nemulţumiţi de modul în care este gestionat cazul studenţilor dispăruţi.
"Noi mărşăluim paşnic, dar guvernul a început să reprime acţiunea noastră. Executivul nu poate să ofere o soluţie oamenilor de rând, care le cer autorităţilor să reacţioneze", a spus o persoană.
43 de studenţi au dispărut în oraşul Iguala, la sfârşitul lunii septembrie, în urma unor
confruntări cu forţele de ordine. Anchetatorii susţin că poliţiştii i-au arestat pe tineri şi i-au predat unei reţele criminale. Ulterior, zeci de corpuri carbonizate au fost descoperite într-o groapă comună.
Totuşi, autorităţile nu au dovezi care să demonstreze cu exactitate că acestea aparţin studenţilor dispăruţi, deoarece multe dintre rămăşiţele umane nu au putut fi identificate.
- Naufragiu în Marea Neagră: Cel puţin 24 de persoane s-au înecat, iar mulţi pasageri sunt daţi dispăruţi
- Proteste de amploare în Belgia: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă pentru a dispersa mulţimea
- Violenţe de amploare în Mexic. Oamenii cer să se facă dreptate în cazul celor 43 de studenţi omorâţi şi incineraţi