Lupte și probe de foc la Bulboaca. Zeci de ofițeri au participat la exercițiul "Joint Combined Exchange Training"
Scene parcă rupte din filmele de acțiune la baza militară de la Bulboaca. 70 de ofiţeri din cadrul Forţelor Speciale din țara noastră, România și SUA participă la exercițiul "Joint Combined Exchange Training”. Luptătorii îşi testează capacităţile de intervenţie în situaţii cu risc sporit şi învaţă unii de la alţii.
Misiunea militarilor a fost de a distruge un presupus inamic aflat în interiorul clădirii.
”Păstrarea elementului surpriză până la ajungerea în preajma obiectivului și apoi intrarea în forță, practic a detașamentului pentru neutralizarea elementului insurgent”, a spus militarul din România, Cătălin Bocăneț.
Forţele Speciale ale armatei participă, de regulă la cele mai grele misiuni. Proba de foc din cadrul aplicaţiilor a fost supravețuirea în condiții extreme, fără apă și hrană.
”Așa obținem focul și îl punem la locul unde trebuie foc”, a spus un soldat.
”Prima dată trebui să ne alegem un loc cât mai bun. Indicat ar fi, poziționat aproape de un râu, dacă se poate. Prima dată trebuie să ne facem un adăpost”, a spus un alt militar din România, Bogdan Gheorghe.
Ambasadorul României în țara noastră, Daniel Ioniță, spune că antrenamentele în comun sunt mai mult decât necesare.
”Astfel de exerciții contribuie la sporirea și întărirea cooperării, nu numai la nivel interpersonal, dar și între armatele țărilor noastre. ”
Tot la Bulboaca a fost inaugurată şi o expoziție de arme. Cei curioşi au avut posibilitatea chiar să le testeze.
”Pentru o precizie mai corectă în timpul tragerilor trebuie mereu să ții cont de faptul cum ei poziția armei și de respirație. Adică inspiri, după aia expiri tot aerul din piept, aștepți o secundă și după asta execuți tragerea. Tragerea pentru tine trebuie să fie ca o surpiză”, a spus militarul din Moldoa, Oleg MIhai.
Aplicaţiile militare vor dura o lună. Armata Naţională participă la „Joint Combined Exercise Training” din anul 2009.