Luptele între forţele pro şi anti Gaddafi continuă
Luptele între forţele pro şi anti Gaddafi continuă în Libia. Astăzi teatre de operaţiuni sunt oraşele Misrata, Arabiya, Zintan şi Brega. Schimburile de focuri între cele două tabere s-au soldat în această dimineaţă cu cel puţin un mort din partea rebelilor şi mai mulţi răniţi. Statele Unite au anunţat că îşi retrag întreg arsenalul militar din Libia, deşi susţinătorii lui Gaddafi se menţin pe poziţii şi controlează cea mai mare parte a teritoriului.
Misrata este al treilea cel mai mare oraş din Libia şi unul dintre puţinele care au rezistat până acum atacurilor şi bombardamentelor forţelor lui Muammar Gaddafi. După patru zile de luptă în oraşul Brega, astăzi, sute de maşini cu rebeli au părăsit această localitate, lăsând teren liber forţelor de coaliţie. Asta după ce, vineri, atacurile aliaţilor care au vizat un convoi al forţelor lui Gaddafi au ucis din greşeală 13 rebeli. Printre aceştia au fost medici care se aflau într-o ambulanţă.
Ieri, sute de susţinători ai lui Gaddafi au manifestat în faţa sediului ONU din capitala libiană Tripoli. Manifestanţii au cerut Organizaţiei Naţiunilor Unite să-şi trimită reprezentanţii în această ţară, pentru a investiga care sunt opţiunile poporului libian şi să intervină, pentru a evita vărsările de sânge.
"Am venit aici să spunem Consiliului Naţiunilor Unite că noi îl vrem doar pe Gaddafi şi nu pe altcineva"
Unele surse au declarat pentru Reuters că majoritatea protestelor pro Gaddafi în oraşele libiene sunt organizate de guvernul de la Tripoli.