Lupu a găsit leac pentru Alianţă: Deşi nu e medicament, cu siguranţă va face bine VIDEO
Conducerea ţării a participat, astăzi, alături de enoriaşi, la slujba de Bobotează, care s-a desfăşurat la Catedrala Naşterea Maicii Domnului din Capitală.
Politicienii au spus că păstrează tradiţia şi an de an şi vin la biserică de dimineaţă, pentru a lua agheasmă.
"Respect regulile bisericeşti cât timp îmi permite şi sănătatea, şi timpul. Apa sfinţită o mai beau uneori. O beau atunci când simt că trebuie să mai beau şi agheasmă", a declarat preşedintele ţării, Nicolae Timofti.
"Ne mai spălăm puţin cu ea pe faţă, o servim, aşa ca să facă bine", a spus preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Acesta a mai adăugat că nici Alianţei nu i-ar face rău nişte agheasmă. "Cu orice ocazie, pentru că, deşi ştiinţific nu este un medicament, cu siguranţă face bine în toate cazurile", a precizat Marian Lupu.
Premierul Vlad Filat a evitat să discute cu presa.