Lupu a plantat copaci în Rezervaţia "Codrii": E cald, soarele bate, muncim!
O sută de puieţi de brad, tei şi fag au fost sădiţi astăzi, 20 aprilie, de către parlamentari şi angajaţi ai aparatului Parlamentului în frunte cu preşedintele Legislativului. Nu toţi deputaţii au participat însă la această acţiune anuală. Opoziţia a refuzat să vină, iar liberal-democraţii i-au trimis pe consilierii fracţiunii.
Marian Lupu s-a dovedit a fi printre cei mai harnici. El a muncit cu sârguinţă, în timp ce alţi deputaţi admirau natura. "Cald, soarele bate, muncim. Asta face bine la sănătate. Păi şi este o particularitate. Un sistem de metabolism puţin mai specific", a spus preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Deputaţii urmau să ajungă sâmbăta trecută în Rezervaţia "Codrii", în cadrul acţiuni de salubrizare, dar i-a împiedicat ploaia.