Lupu: Alegerea şefului statului trebuie să aibă loc anul acesta
Alegerea şefului statului trebuie să aibă loc anul acesta, iar condiţia principală pentru a obţine rezultatul dorit este să pregătim acest proces. Declaraţia aparţine preşedintelui interimar, Marian Lupu, şi a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Publika TV. Interviul integral va putea fi urmărit astăzi, la ora 12 şi 30 de minute.
Marian Lupu susține că pe prim plan nu trebuie să vedem întrebarea când organizăm cu orice preţ alegeri prezidenţiale, indiferent de rezultatul acestora. "Trebuie să pregătim bine acest exerciţiu ca şeful statului să fie ales. Şi pe această cale să revenim la normalitate şi să evităm din nou alegeri parlamentare", menționează acesta.
Marian Lupu s-a referit şi la conflictul transnistrean. În opinia sa, autorităţile de la Tiraspol au blocat procesul de negocieri din cauza instabilităţii politice de la Chişinău.
Potrivit preşedintelui interimar, pentru ca negocierile în vederea soluţionării problemei transnistrene să fie reluate, autorităţile de la Chişinău trebuie să vină cu un program de guvernare pe cel puţin patru ani.