Lupu despre omorul lui Sorin Paciu: Pe mine m-a informat procurorul general
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a aflat despre omorul care a avut loc în Pădurea Domnească de la procurorul general, Valeriu Zubco. Totodată, şeful Legislativului spune că a fost informat, ulterior, şi de consilierii săi, în a doua jumătate a săptămânii trecute. În acelaşi timp, Lupu afirmă că cele mai multe detalii despre incident le-a aflat din presă şi că nu este prima dată când află despre alte cazuri din sursele mass-media.
Declaraţiile au fost făcute astăzi, după şedinţa Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană.
"A fost o discuţie constructivă, împărtăşim aceeaşi poziţie că cei care se fac vinovaţi de înlcălcarea legii trebuie să fie traşi la răspundere. Am decis constituirea unei comisii, iar ancheta nu trebuie să fie influenţată politic şi trebuie să fie imparţială. Am convenit să formăm instrumentele necesare pentru ca ancheta să fie corectă", a declarat Marian Lupu.
De asemenea, şeful Legislativului a spus că reprezentanţii guvernării trebuie să asigure aplicarea legii într-un stat de drept: "Dacă noi demonstrăm că suntem europeni, că avem o gândire bazată pe respectul legii, acesta este un test pentru viitor".
Liderul PDM, însă, nu a menţionat care sunt aceste instrumente, dar a precizat că vor fi făcute publice ulterior.
Publika.md reaminteşte că Sorin Paciu a decedat după ce a fost împuşcat la o vânătoare pe 23 decembrie, la care au participat demnitari de stat.
Cazul a fost făcut public de Sergiu Mocanu, care l-a acuzat în cadrul unei conferinţe pe procurorul general, Valeriu Zubco, că l-ar fi împuşcat pe Sorin Paciu. La rândul său, procurorul a respins acuzaţiile, iar fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, figurează ca suspect în acest caz. PCRM şi PLDM au solicitat convocarea unei sesiuni speciale a Parlamentului pentru a discuta despre acest caz.
Ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, a declarat astăzi că "acest caz a fost prost gestionat de toate părţile, şi de Poliţie, şi de cei de la spital. Din cei 20 de participanţi la vânătoare, nimeni nu a informat poliţia despre acest accident".
- Marian Lupu: I-am sugerat lui Valeriu Zubco să se autosuspende din funcţie (VIDEO)
- Marian Lupu îi sugerează şi ministrului de Interne, Dorin Recean, să "plece" din funcţie pe durata anchetei
- Consens între liderii AIE privind elucidarea cauzei morţii lui Sorin Paciu
- Hadârcă despre omorul lui Sorin Paciu: Regret că politicienii speculează pe marginea acestui incident tragic