Lupu după căderea Guvernului: Astăzi, la ora 19.00, am invitat conducerea PLDM şi PL, pentru a începe dialogul (VIDEO)
Liderul PD, Marian Lupu, invită la dialog foştii colegi de Alianţă. Anunţul a fost făcut după ce în Parlament majoritatea deputaţilor au votat astăzi pentru moţiunea de cenzură privind demiterea Guvernului.
"Noi considerăm că sunt formate premisele pentru a purcede la dialogul privind resetarea Guvernului, nu pe modificări tehnice, de ochii lumii, dar bazată pe schimbări radicale, care vizează asigurarea calităţii actului de guvernare. Am înaintat şi confirm public invitaţia către conducerea PL şi PLDM, să ne aşezăm la masa de negocieri, astăzi, la ora 19.00, în sala şedinţelor Biroului Permanent al Parlamentului (n.r. în sediul Ministerului Agriculturii)", a declarat Marian Lupu.
În acelaşi timp, şeful democraţilor nu a ezitat să îl acuze încă o dată pe Vlad Filat de faptul că a distrus Alianţa pentru Integrare Europeană, atunci când a anunţat că PLDM denunţă acordul AIE.
"Pe 13 februarie, premierul Filat a dus la distrugerea AIE şi la votul de neîncredere din cadrul Parlamentului", a mai spus Marian Lupu.
Totodată, liderul PD susţine că deputaţii democraţi au votat împotriva Guvernului Filat, din cauza problemelor care nu au putut fi administrate de Executiv.
"Astăzi votul nu a fost cu deputaţii PCRM, ci pentru exprimarea neîncrederii premierului Filat. A fost un vot contra deturnării de fonduri, împotriva corupţiei, împotriva utilizării resurselor administrative în scopuri politice, împotriva deturnării de 120 de milioane de dolari de la Banca de Economii, împotriva dezastrului, pe care cineva încearcă să-l numească reformă în Educaţie, care, de fapt, este o antireformă, dar şi un vot împotriva dezastrelor din agricultură", a conchis Marian Lupu.
Publika.md aminteşte că Guvernul condus de premierul Vlad Filat a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 54 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului.