Lupu face Comisie specială care va negocia cu Transnistria
Săptămâna viitoare, Parlamentul va vota instituirea unei Comisii speciale care se va ocupa de dialogul cu aşa-zişii aleşi ai poporului de pe malul stâng al Nistrului. Despre asta a anunţat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, care a mai precizat că la plenara de azi, deputaţii s-au înţeles ca astfel de şedinţe să fie organizate regulat.
„Am stabilit ca o dată, pe durata fiecărei sesiuni, să fie organizată o dezbatere şi să fie invitaţi reprezentanţi din toate instituţiile antrenate. Totodată, Parlamentul va institui săptămâna viitoare o Comisie specială care va asigura dialogul permanent cu reprezentanţii aşa-zişilor aleşi ai poporului de pe malul stâng al Nistrului”, a punctat Lupu.
Speakerul a precizat că săptămâna viitoare va fi cunoscută componenţa Comisiei. Acesta a mai menţionat că Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, a salutat această iniţiativă.
„Jean-Claude Mignon a venit cu un răspuns pozitiv în acest sens. Astfel, întrevederile organizate vor avea loc atât la Strasbourg, cât şi la Chişinău”, a mai declarat parlamentarul.
Marian Lupu a precizat că atribuţiile Comisiei nu vor substitui activitatea formatului 5+2 sau a altor comisii. El a spus că fiecare comisie are atribuţii diferite şi acestea trebuie să activeze în acelaşi sens.
Politică