Lupu face complimente opoziţiei: Sunteţi foarte inteligenţi
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a făcut astăzi complimente comuniştilor, chiar în şedinţa în plen. Speakerul susţine că opoziţia este inteligentă şi cu mari capacităţi de lucru. Replica a venit ca urmare a nemulţumirii deputatului comunist Anatoli Zagorodnîi faţă de faptul că niciun reprezentant al opoziţiei nu a fost inclus în delegaţia care participă zilele acestea la un training în Germania.
"Cum s-a primit că membrii Comisiei Juridice în frunte cu preşedintele au plecat la o conferinţă în Germania referitor la statultul deputatului, iar din cadrul opoziţiei parlamentare nu a fost inclusă nicio persoană. Opoziţia ştim noi cu toţii că este limitată în Republica Moldova", a afirmat Zagorodnîi.
Preşedintele Legislativului nu a lăsat să treacă neobservată afirmaţia deputatului comunist.
"Eu personal nu sunt de acord că opoziţia este limitată. Eu cred că opoziţia este inteligentă şi cu mari capacităpţi de muncă. Eu nu fac glume, eu vorbesc la modul cel mai serios", a afirmat Lupu.
La rândul său, preşedintele Comisiei Juridice, deputatul liberal Victor Popa, a încercat să facă lumină în problema apărută.
"Opoziţiei limitate îi dau răspuns. Invitaţia a venit pe numele preşedintelui în martie când membrii Comisiei Juridce ai fracţiunii PCRM erau la prăşit nu ştiu pe unde. Eu am dat răspuns încă în luna aprilie. Acum au venit invitaţiile pe numele celor care atunci au confirmat participarea", a declarat Popa.
Publika.md menţionează că în aceste zile la Donaueschingen, Germania se desfăşoară Conferinţa internaţională a comisiilor juridice ale parlamentelor din Europa Centrală.
- Lupu, solidar cu Filat privind amânarea implementării pachetelor energetice europene: Este o poziţie corectă
- Lupu: Statutul de neutralitate a Moldovei contribuie la soluţionarea diferendului transnistrean
- Lupu: Mi-am pus mâinile în cap după ce Chetraru a declarat că a fost influenţat politic. Nu se va mai întâmpla