Lupu fără replică faţă de decizia Curţii Constituţionale
Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, se abţine de la declaraţii ce ar viza hotărârea Curţii Constituţionale de astăzi, când a decis că Legea Supremă nu poate fi modificată printr-o lege organică.
“Nu mă grăbesc să mă dau în vânt acum cu aprecieri de natură pozitivă sau negativă. Este un subiect mult prea serios şi responsabil”, a menţionat Lupu.
Acesta a spus că este în aşteptarea şedinţei Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană, unde se va lua o decizie privind alegerea şefului statului. "Aş prefer să ne întâlnim mâine seara, aşa cum am stabilit cu colegii, să discutăm despre alegerea şefului statului. Cel mai important ar fi acum să ducem la bun sfârşit orice scenariu, care va contribui la deblocarea crizei politice din ţară", a completat democratul Marian Lupu.
Aşa sau altfel, Lupu nu este încrezut că o soluţie în acest sens va fi găsită chiar de la prima întâlnire a liderilor AIE. "Nu sunt sigur că o soluţie reală va fi găsită, pentru că nu vorbim de lucruri simple", a specificat liderul PD.
Acesta a mai spus că toate declaraţiile politice care au fost făcute până acum cu referire la decizia Curţii Constituţionale au fost nişte presiuni severe la adresa instanţei.
Amintim că magistraţii Curţii Constituţionale au decis că şeful statului poate fi ales doar cu voturile a cel puţin 61 de deputaţi, iar Parlamentul poate fi dizolvat de câte ori este necesar dacă preşedintele ţării nu este ales din două încercări. În următoarele zile, liderii Alianţei de guvernare ar trebui să anunţe soluţia de depăşire a crizei politice.
Politică