Lupu îi promite lui Dodon că până la sfârşitul săptămânii va fi stabilită data alegerilor prezidenţiale
Foto: publika.md
canal tv
Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a declarat astăzi că până la încheierea sesiunii legislative va fi stabilită data alegerilor prezidenţiale repetate. Anunţul a fost făcut după ce deputatul neafialiat Igor Dodon a propus să fie introdus pe ordinea de zi un proiect în acest sens.
"Membrii Comisiei Juridice m-au informat astăzi dimineaţă că urmează să semneze iniţiativa şi noi până la finalizarea sesiunii oricum trebuie să adoptâm această hotărâre. Nu este nicio problemă", a explicat Lupu.
Ultima încercare de a alege şeful statului a avut loc pe 16 decembrie. În cursa prezidenţială s-a înscris doar candidatul AIE, Marian Lupu, care nu a acumulat numărul necesar de 61 de voturi, aşa cum prevede legea.
Sesiunea parlamentară de toamnă-iarnă se încheie la sfârşitul acestei săptămâni.