Lupu îl acuză pe Bodiu că face acţiuni populiste în campanie electorală
Preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar, Marian Lupu acuză candidatul PLDM la funcţia de primar al Capitalei, Victor Bodiu, că face acţiuni populiste în plină campanie electorală. Replica vine după ce liderul PLDM le-a promis combatanţilor, care în urmă cu 11 ani au ocupat cu forţa un bloc din centrul Capitalei, că vor putea să-şi privatizeze locuinţele. Blocul se află în apropierea clădirii Parlamentului şi a fost construit iniţial pentru deputaţi.
"Depăşeşte flagrant cadrul legal al Republicii Moldova. Acest bloc este o construcţie nefinisată. Blocul a fost mereu în proprietatea Parlamentului", a spus preşedintele Parlamentului, preşedintele interimar, Marian Lupu.
Vestea privatizării a venit din partea candidatului PLDM la funcţia de primar al Capitalei, Victor Bodiu, despre care Lupu a mai adăugat: "Ceea ce face Bodiu este un populism, este o acţiune legată de campania electorală. Soarta blocului o poate decide doar Parlamentul, nu ţine de competenţa lui Bodiu. Acest obiectiv nefinisat trebuie finisat, apoi să fie luate alte măsuri".
Amintim că combatanţii care în urmă cu 11 ani au ocupat cu forţa un bloc din centrul Capitalei, vor putea acum să-şi privatizeze locuinţele. Aceasta este decizia Guvernului, care urmează a fi aprobată în următoarea şedinţă, după care va fi propusă şi în Legislativ.
În decembrie 2000, 56 de familii de combatanţi au ocupat abuziv clădirea şi au refuzat să o mai părăsească în lipsa unei soluţii din partea autorităţilor.