Lupu înaintează la Preşedinţie: Unii lucrează pentru găsirea celor două voturi, alţii împotrivă
De astăzi, Partidul Democrat a început să colecteze semnături de la deputaţii din formaţiune astfel încât, Marian Lupu să-şi depună dosarul la Comisia specială pentru alegerea şefului statului. Liderul PD a declarat că se va înscrie în cursa prezidenţială aşa cum a promis, deşi admite că unii colegi din Alianţă ar putea să nu-l susţină.
"Nu solicit garanţii. Pe parcursul a doi ani am demonstrat şi garanţii, şi merite. Iar cu referinţă la merite, noi ne-am înţeles încă anul trecut, în decembrie, cine şi ce merită. Documentul politic a fost semnat, respectiv, trebuie onorat de toate părţile, aşa cum aceste părţi le-au onorat până acum", a spus Marian Lupu.
"Eu admit o asemenea situaţie în ziua de 16 decembrie, mă refer la 'nevotare'. Cei care nu o să respecte Acordul de constituire a AIE, o vor destrăma. În ziua de 16 decembrie fiecare o să participe în funcţie de cum consideră de cuviinţă. Eu ştiu că unii lucrează pentru găsirea celor două voturi, iar alţii împotrivă. Astfel, situaţia se schimbă nu de la o zi la alta, ci de la oră la oră", a mai adăugat liderul PD.
Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, a declarat pentru Publika TV că mâine, reprezentanţii formaţiunii vor înmâna lista şi colegilor din AIE pentru a semna în favoarea lui Marian Lupu.
Fracţiunea parlamentară a Partidului Democrat are 15 deputaţi, suficient pentru înaintarea unui candidat în cursa pentru Preşedinţie.
Politică
- Marian Lupu continuă să caute voturi în "grupul Dodon"
- Lupu nu mai aşteaptă: Săptămâna viitoare mă duc să perfectez actele necesare pentru a deveni preşedinte
- Opinii: Propunerea lui Marian Lupu este una imorală şi demostrează că acesta nu comunică cu partidul
- Deputaţii democraţi au început să colecteze semnături în susţinerea lui Marian Lupu