Lupu, îngrijorat de comportamentul lui Ghimpu
Liderul PD Marian Lupu este îngrijorat de comportamentul conducerii Partidului Liberal. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile acestuia de la sfârşitul şedinţei Parlamentului. Totodată, Marian Lupu presupune că acţiunile liderilor PL ar fi provocate de faptul că Mihai Ghimpu îşi doreşte funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului.
"În ultimele zile este o ambianţă puţin mai isterică, exaltată, şi nu de la colegii din PL, ci de la conducerea partidului. Nu ştiu ce ar însemna acest lucru, dar suntem gata în cadrul unui mecanism să găsim soluţii. Vedem aceste soluţii nu ca satisfacerea unor mofturi. Să terminăm condiţionările: noi votăm asta, dacă voi votaţi asta. Şi eu, ca şi liberalii, vreau garanţii că după identificarea soluţiei condiţionările se termină", a ţinut să menţioneze Marian Lupu.
Declaraţiile vin în contextul în care şi liderul socialiştilor Igor Dodon a declarat că timp de trei ani deputaţii din PLDM şi PD au fost şantajaţi de Ghimpu. "El intodeauna santaja: Votez acest proiect dacă voi votati acest proiect. Daca nu mâine atunci peste o saptămână, mai multe proiecte vor fi votate fara Ghimpu", a declarat Igor Dodon.