Lupu își face cruce: Dacă Smirnov va juca rolul pozitiv în rezolvarea problemei transnistrene sunt primul care o să facă ”Mea culpa”
Marian Lupu își face cruce și speră ca liderul separatist Igor Smirnov să joace, în viitor, rolul de împăciuitor în reglementarea conflictului transnistrean. Subiectul a fost discutat în această seară, în cadrul emisiunii Înprofunzime, de la ProTV.
Președintele interimar a explicat declarația lui, făcută acum câteva zile, precum că Smirnov și-ar face PR, din întâlnirile cu premierul Vlad Filat, înainte de alegerile din regiune.
Lupu a susținut că întrevederea dintre Filat și Smirnov are două laturi. ”Latura pozitivă a acestei întâlniri este că, atât timp cât trăiește speranța de reintregire a țării, asemenea întâlniri au o latură pozitivă. Este și o latură negativă, și ea ține de persoana lui Smirnov, care niciodată nu a fost asociat cu marea dorință de rezolvare a conflictului nistrean, mereu s-a împotrivit”, declară președintele interimar.
Lupu crede că liderul separatist are destulă abilitate pentru a folosi în scop de PR întâlnirile sale cu premierul. De asemenea, șeful statului a menționat că ”timpul va arăta care dintre aceste două laturi va predomina, cea pozitivă sau cea negativă”.
Jurnalistul Vasile Botnaru are însă, o altă părere despre rolul pe care ar putea să-l joace liderul de la Tiraspol, în preajma alegerilor din regiune. ”Tocmai Smirnov ar putea să devină împăciuitor peste noapte, ca să respingă alegătorii și să îi ducă spre Anatolii Kaminski. Împăciuitorul Smirnov să plece definitiv și să rămână unul belicos și îndărătnic”, presupune Botnaru.
Anume această declarație l-a făcut pe președintele interimară să-și facă cruce în direct. ”Să vă audă Dumnezeu. Eu o să-mi fac cruce și îmi fac astăzi cruce. Dacă o să ajungem la rolul de împăciuitor și rolul pozitiv al lui Smirnov în reglementarea problemei transnistrene sunt primul care o să facă ”Mea culpa” (trad. din latină - greșeala mea), a declarat Lupu.
Președintele interimar a menționat că dacă el ar fi trebuit să se întâlnească cu Igor Smirnov, în Germania, ar fi refuzat să facă acest lucru, din motivele enunțate mai sus.
Amintim că premierul Vlad Filat i-a cerut președintelui interimar Marian Lupu să-și retragă public declarațiile precum că Smirnov și-ar face PR politic din întâlnirile cu prim-ministrul. La rândul său, Marian Lupu a evită să spună dacă îşi va retrage sau nu afirmaţiile făcute.
- Tkaciuk despre întâlnirea lui Filat cu Smirnov: Ei se înţeleg, beau coniac pe stadioane, fac schimb de amabilităţi, de complimente
- Premierul Vlad Filat se află în Germania unde, în câteva ore, va avea o întâlnire cu Igor Smirnov
- Filat depre Lupu: Este departe de realitate. Vom avea audieri în Parlament pe cazurile de atac raider
- Lupu ferm pe poziţie: Nu-şi retrage acuzaţia precum că Smirnov își face PR cu ajutorul lui Filat