Lupu: La 20 de ani de existenţă, SIS este depolitizat. Plugaru: Instituţia se află la cheremul guvernării
Preşedintele interimar al ţării, Marian Lupu, dă asigurări că, la cei 20 de ani de existenţă, Serviciul de Informaţii şi Securitate este depolitizat. Pe de altă parte, unul dintre foştii conducători ai SIS, Anatol Plugaru, susţine că instituţia se află la cheremul partidelor aflate la putere.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul ceremoniei dedicate celor 20 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Informaţii şi Securitate. În opinia lui Marian Lupu, timpurile când SIS era o poliţie politică au trecut. "Instituţia categoric, niciodată, nu trebuie să servească unor înguste interese politice sau de partid. Aceste timpuri sunt ireversibil în trecut. Instituţia are un singur interes, să servească statul Republica Moldova", afirmă preşedintele interimar al Moldovei.
Fostul ministru al Securităţii Naţionale, Anatol Plugaru, l-a rugat pe Marian Lupu să reorganizeze instituţiile de forţă din ţară. "Avem o rugăminte. Dezalgoritmizaţi de urgenţă organele de apărare a ţării. Că nu de alta, dar reiese că ţara are atâtea securităţi câte partide de guvernământ", declară Plugaru.
Directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Gheorghe Mihai, a acordat Ordinul pentru merite şefilor de stat de până acum, inclusiv lui Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, dar în cadrul ceremoniei, distincţiile au fost înmânate doar lui Mircea Snegur şi actualului preşedinte interimar.
Actualitate
- SIS: Telefonul lui Alexandr Petkov a fost ascultat când instituţia era condusă de Artur Reşetnicov
- SIS-ul la 20 de ani. Felicitat, dar şi criticat pentru că nu respectă drepturile cetăţenilor
- Lupu sare în apărarea instituțiilor învinuite că ar fi fost implicate în atacurile de tip raider
- Ce spune preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, despre viitorul şef al SIS