Lupu: PD îl va vota pe Filat în funcţia de premier cu o singură condiţie
Candidatul desemnat de şeful statului la funcţia de premier, Vlad Filat, va primi voturile Partidului Democrat doar dacă va fi ALT OM. Declaraţia a fost făcută de liderul PD, Marian Lupu, în cadrul emisiunii "Puterea a patra" de la N4. Totodată, democratul le-a cerut liberalilor şi liberal-democraţilor să fie mai flexibili în cadrul negocierilor.
Potrivit preşedintelui PD, numele lui Filat nu exprimă încredere, iar din acest motiv, nu este suficient pentru a fi votat la şefia Guvernului. "Numele nu e cel care joacă cel mai tare. Se întâmplă în practica mondială, ca un nume de politician, odată pronunţat, să nu mai provoace dubii şi să fie apriori votat. Dar asta vorbeşte despre un număr de calităţi, care vin să exprime încredere. Numele Filat nu spune acest lucru şi nu e suficient pentru un vot al PD. În trecut am avut şi lucruri pozitive, dar şi negative, lacune în funcţionarea Guvernului. Filat a acceptat propunerea lui Timofti şi a intrat într-un şir de angajamente şi riscuri. De aici încolo vom discuta lucruri de conţinut, şi nu atingerea scopului să instaurăm un Guvern cu orice preţ".
Marian Lupu a venit cu explicaţiile de rigoare: "Mă interesează dacă e posibil să avem un alt Vlad Filat, dacă nu va fi, nu îl votăm premier. Dacă îl votăm, să ştiţi că veţi vedea un alt Vlad Filat. Dacă nu suntem în stare să o facem, soarta ţării va fi decisă în anticipate".
Şeful democraţilor a menţionat, însă, că negocierile nu vor începe de la zero: "Nu vom porni de la zero. Cele 7 runde de discuţii tehnice au fost o bază foarte bune. Un Guvern e o maşină care trebuie să funcţioneze, dacă regulile se încalcă, maşina încetează să funcţioneze. Dacă nu se schimbă modul de administrare, maşina politică nu va funcţiona. Ori schimbăm atitudinea, calitatea actului de guvernare, ori dacă nu, atunci nici nu are rost. Dacă nu suntem capabili, nu vreau să stăm cu colegii şi să roadem pantalonii încă un an şi jumătate".
În acest context, Marian Lupu le-a cerut colegilor din fosta Alianţă de guvernare să dea dovadă de flexibilitate: "Ar fi preferabilă o restabilire a unei majorităţi parlamentare în fostul cerc al AIE 2. Pun pe acelaşi cântar lipsa de flexibilitate a PL şi PLDM. Îmi amintesc când candidam la funcţia de preşedinte de ţară. Exista un pericol iminent de nealegere a şefului statului şi provocarea alegerilor anticipate. M-am consultat cu partidul şi am făcut o cedare foarte dureroasă. Vreau să vin cu acelaşi mesaj: fiţi şi voi mai flexibili".
Politică