Lupu s-a întâlnit cu preşedintele Bundestag-ului din Germania şi l-a invitat în Moldova
Președintele Parlamentului, Marian Lupu, a avut astăzi o întrevedere cu Preşedintele Bundestag-ului RFG, Norbert Lammert. În cadrul întâlnirii, Lammert a menționat că ţara noastră poate fi plasată pe primul loc în contextul Parteneriatului Estic.
"Atât Uniunea Europeană, cât și Germania, sunt pregătite să asiste Moldova în eforturile sale de apropiere de UE, inclusiv în domeniul liberalizarii regimului de vize", a precizat preşedintele Bundestag-ului.
La rândul său, Marian Lupu a menționat că Germania este un partener stategic al țării noastre și a exprimat recunoștință pentru suportul acordat Moldovei pe toate dimensiunile,
"Moldova acordă o atenţie deosebită negocierilor pe marginea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv procesului de creare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, precum şi dialogului RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, care va extinde considerabil orizontul cooperării dintre RM şi UE", a declarat şeful Legislativului.
Cei doi oficiali au discutat și despre conflictul transnistrean. Totodată, Marian Lupu i-a făcut preşedintelui Bundestag-ului o invitație de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.