Lupu sare în apărarea instituțiilor învinuite că ar fi fost implicate în atacurile de tip raider
Președintele Parlamentului Marian Lupu a declarat astăzi, 9 septembrie, că toate instituțiile abilitate în reducerea posibilității repetării unor atacuri de tip raider au întreprins măsurile necesare.
"Unele instituții au acționat chiar pe muchie de cuțit. Fapt care a permis scoaterea la iveală a unor lacune serioase din legislația Republicii Moldova. Însă, golurile au fost acoperite într-o manieră operativă în cadrul AIE. Am mers pe calea asumării responsabilității de guvern și am modificat legea cu privire la executarea deciziilor judecătorești. La moment toate instituțiile, CCCEC, BNM, Procuratura Generală... și-au îndeplinit funcțiile", a conchis Marian Lupu.
Potrivit președintelui interimar, urmează ca atacurile de tip raider comise asupra instituțiilor financiare să fie trase în lumină, iar vinovații să fie găsiți și trași la răspundere.
Mai mult, în opinia lui Marian Lupu, punctul de pornire în cazul atacurilor raider este judecătoria Căuşeni, care ar fi implicată în schemele de deposedare de acţiuni.
Lupu susține că situaţia ar fi putut fi prevenită, dacă instituţiile abilitate ţineau cont de scrisorile trimise de reprezentanţii unor misiuni diplomatice din Moldova, la începutul anului, în care se menţiona despre implicarea instanţei de la Căuşeni în diferite scheme frauduloase.
Amintim că astăzi, preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că partidul din care face parte deţine probe precum că unele instituţii ale statului au admis anumite carenţe în activitatea lor.
Tot astăzi, premierul Vlad Filat a anunțat astăzi că ar putea cere demisia mai multor funționari, în special a Procurorului General.