Lupu: Semnarea Acordului de Asociere cu UE nu va izola Moldova de partenerii din CSI
Semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană nu va izola Moldova de partenerii din Comunitatea Statelor Independente. Asigurarea vine din partea liderului Partidului Democrat, Marian Lupu, şi a fost făcută în cadrul unei reuniuni a membrilor formaţiunii, în satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari.
Reprezentanţii Partidului Democrat au ajuns în stânga Nistrului cu podul plutitor, singurul mijloc de transport care permite evitarea posturilor interne de control.
"Vrem să se rezolve odată şi pentru totdeauna problema deplasării noastre de pe malul stâng pe malul drept, fiindcă fără documente noi nu ne putem ieşi din sat", a spus o localnică.
"Nu avem trecere, prin Transnistria nu ne dau voie, trebuie să venim de la Chişinău cu ceva şi nu poţi aduce. Trebuie să venim pe la parom, iarna paromul nu lucrează", a menţionat un bărbat.
Ajunşi la Molovata Nouă, reprezentanţii PD şi-au exprimat speranţa că va veni vremea în care oamenii vor circula în regiunea transnistreană fără impedimente.
"De câte ori trec Nistrul de atâtea ori trăiesc emoţii deosebite. Şi de fiecare dată mă gândesc când va veni timpul când vom trece Nistrul atunci când vom dori şi nu vom fi vegheaţi de oameni în uniforme", a declarat ministrul Muncii, Valentina Buliga.
Preşedintele democraţilor, Marian Lupu, le-a vorbit localnicilor despre priorităţile formaţiunii şi i-a îndemnat să fie uniţi. Mai mult, liderul PD le-a dat asigurări că ţara noastră va reuşi să-şi păstreze relaţiile atât cu partenerii din Vest, cât şi cu cei din Est.
"Integrarea Europeană, semnarea Acordului de Asociere cu UE nu izolează Moldova în relaţiile noastre cu toţi ceilalţi parteneri, inclusiv partenerii din CSI. Sarcina noastră nu este să obţinem ceva şi să pierdem altceva, dar să multiplicăm aceste avantaje şi să avem relaţii similare şi cu Vestul şi cu Estul", a precizat Lupu.
În cadrul forumului organizaţiei teritoriale a PD din Dubăsari, 550 de membri noi şi-au primit carnetele de partid.