Lupu va solicita explicaţii în scris de la Guvern referitor la falsificarea semnăturii lui Roibu
Embed:
Preşedintele interimar Marian Lupu va solicita explicaţii în scris de la Guvern, despre cazul de falsificare a semnăturii ministrului de Interne, Alexei Roibu. Potrivit lui Lupu, expertizele grafologice, realizate de Centrul Anticorupţie şi Procuratura Generală, au demonstrat că semnătura lui Roibu este autentică.
Anterior, expertiza Ministerului Afacerilor Interne a constatat că semnătura ministrului de pe demersul în care a fost solicitat gradul de general pentru comandantul brigăzii "Fulger", Ion Ţurcanu, este falsă.
Cazul a ieşit la iveală după ce Marian Lupu i-a cerut lui Alexei Roibu mai multe informaţii despre meritele comandantului, iar ministrul de Interne a declarat că nu a făcut o astfel de solicitare.