Lupu vrea să reformeze Partidul Democrat
Marian Lupu vrea să reformeze formaţiunea pe care o conduce. Preşedintele Partidului Democrat (PD) spune că pentru realizarea acestui scop, conducerea partidului va fi mai deschisă faţă de sugestiile reprezentanţilor din organizaţiilor teritoriale. Astfel, procedurile de pregătire a reformei vor fi discutate în interior, iar deciziile vor fi adoptate la toamnă, în cadrul unui Congres. Despre asta a anunţat Marian Lupu în cadrul conferinţei Organizaţiei municipale a PD, desfăşurată azi.
"Se cere o nouă formă de organizare, o mai mare responsabilizare. Iată de ce anunţ lansarea cursului de reformă a formaţiunii, care va porni de la o deschidere mai mare a conducerii partidului faţă de sugestiile din partea organizaţiilor teritoriale. De asemenea, vom efectua o reformă a cadrului instituţional, dar vom lucra şi în direcţia cimentării ideologii partidului", a punctat Lupu.
Totodată, PD îşi propune să-şi sporească prezenţa în municipiul Chişinău. Cei 400 de democraţi spun că acesta le este obiectivul pentru următorii trei ani.
"La această reuniune ne-am propus să analizăm atât punctele tari, dar şi cele slabe. Cert este că la ultimele alegeri locale nu am reuşit să valorificăm pe deplin potenţialul partidului şi nu întregul nostru efort a fost concentrat pe modernizarea și extinderea Organizației municipale de partid", a declarat preşedintele PDM Chişinău, Pavel Filip.
Potrivit datelor PD, Organizația municipală Chișinău are în componența sa aproximativ 4.500 de membri.