Macedonia a redeschis frontiera cu Grecia. Numărul de refugiaţi care au reșit să treacă granița
Macedonia a redeschis pentru scurt timp frontiera cu Grecia, în noaptea de marţi spre miercuri, lăsând să pătrundă pe teritoriul său aproximativ 170 de refugiaţi sirieni şi irakieni, în timp ce alţi 10.000 de imigranţi aşteaptă în Grecia să traverseze graniţa, potrivit autorităţilor locale, scrie gândul.info.
La finalul dimineţii, unui alt grup format din aproximativ douăzeci de refugiaţi i s-a permis să traverseze frontiera, înainte ca aceasta din urmă să fie din nou închisă.
Acestea au fost primele grupuri de imigranţi cărora li s-a permis să traverseze frontiera începând cu după-amiaza zilei de luni, când au avut loc o serie de incidente între refugiaţi şi poliţiştii macedoneni.
Totodată, șefii poliţiilor din Austria, Slovenia, Croaţia, Serbia şi Macedonia au decis, marţi, la Belgrad, să intensifice controalele la frontiere.
PUBLIKA.MD amintește că din cauza restricţiilor impuse iniţial de Austria, al cărei exemplu a fost urmat de alte state, inclusiv de cele din Balcanii de Vest, privind limitarea numărului de imigranţi care au voie să pătrundă pe teritoriul lor, de la începutul weekend-ului, mii refugiaţi şi imigranţi au rămas blocaţi în Grecia, la frontiera cu Macedonia.